Socul a fost foarte folosit în gospodăriile țărănești pentru colorarea diferitelor textile. Cele mai folosite părți ale socului erau frunzele și florile, pentru obținerea galbenului, și fructele, pentru culoarea neagră.

Frunzele de soc, culese musai pe timp însorit, se pisau proaspete într-o copaie și apoi se puneau la fiert în apă. Se fierbeau până când lichidul devenea galben.

Se strecura zeama, iar lichidul rezultat se amesteca cu piatră acră pisată (piatră de alaun) și se amesteca până la omogenizare. Se scufundau textilele în lichidul cald și se aștepta pâna ce căpătau nuanța dorită, apoi se scoteau și se uscau la umbră.

Fructele de soc se foloseau tot în stare proaspăta, recoltate foarte bine coapte. Ele colorau textilele în albastru închis sau negru. Se fierbeau câteva ore într-o oală, apoi se scoateau în alt vas și se striveau bine, adăugându-se din soluția în care au fiert. Se strecurau fructele socului printr-un sac de pânză, iar soluția rămasă se amesteca cu piatră acră pisată și cu calaican (sulfat de fier) până la dizolvarea acestora.

Apoi introduceau materialul dorit (1kg de material la 6 litri de soluție) și puneau la fiert pentru 2 – 2,5 ore. După fierbere, scoteau materialul și-l uscau la umbră.

Negrul se poate obține și din fratele toxic al socului, bozul, ceea ce e de preferat, deorece din fructele de soc se pot face foarte multe rețete delicioase.