Bozul (Sambucus ebulus), fratele toxic al socului (Sambucus nigra), nu a fost mereu planta nefolositoare pe care o știm acum. Înainte de apariția coloranților chimici, țăranii foloseau un număr impresionant de plante, printre care și bozul, pentru a obține culorile dorite pentru straiele lor sau pentru obiectele trebuincioase în gospodărie (inclusiv lăzile de zestre). Aceste plante, numite plante tinctoriale sau plante cu proprietăți tinctoriale (conțin substanțe colorante) erau folosite individual sau în diferite combinații, dovadă a unei practici extrem de îndelungate. Se foloseau fructele, scoarța, frunzele, florile, vărfurile plantei, radăcinile. De la buretele de nuc și până la ghiocei, afin, prun, mac sau gorun, aproape nimic din ce exista în natură cu proprietăți tinctoriale nu a scăpat curiozității țăranului român.

Deși substantivul “boiangiu” (vopsitorul de textile) este masculin, în realitatea rurală, femeile iscusite erau cele care practicau arta “boitului”. Cele mai folosite adjuvante erau piatra acră (alaun sau sulfat dublu de aluminiu și de potasiu), folosită pentru limpezirea apei și pentru fixarea culorii, și calaicanul (sulfat de fier), folosit ca materie colorantă.

Bozul, folosit și în medicina populară, era una dintre plantele cel mai des întrebuințate în vopsitoria tradițională.  Apoi, aproape pe nesimțite, bozul a devenit doar o buruiană enervantă. În plus, din cauza confuziei cu socul, a creat și pagube “colaterale”. Am întâlnit mulți oameni mirați că noi facem dulceață de soc. Nici în satul meu din Oltenia nu se folosea socul la altceva în afară de socată. Confuzia, pe lângă evidenta asemănare și apartenența la aceeași familie, a fost accentuată și de denumirile alternative ale acestor plante: soc mic pentru boz și iboz pentru soc (în unele regiuni).

Bozul era folosit pentru obținerea negrului, dar și a unor alte nuanțe (violet, “muriu” ș.a.). Se foloseau fructele proaspete foarte coapte. “Rețetele” erau aproximativ asemănătoare, principala diferență constând în fermentarea sau nu a fructelor înainte de folosire. Practic, fructele se zdrobeau, zeama obținută era fiartă, se adăuga calaicanul, se amesteca pentru omogenizare, apoi piatra acră (uneori se adăuga dupa ce se punea materialul textil) și materialul care trebuia colorat. La final, materialul se usca la umbră. Dacă culoarea nu era de intensitatea dorită, se repeta procedeul.

Iată și o “rețetă” completă pentru vopsirea în negru a firelor de lână:

Fructele de boz bine coapte se zdrobesc energic într-o căldare. Se acoperă cu o pânză și se lasă la fermentat. Lichidul obținut după strecurarea resturilor de fruct se pune la fiert. Se lasă un singur clocot, apoi se așază deoparte pentru răcire. Se adaugă 300-400 gr de calaican pentru fiecare kg de material pe care vrem să-l vopsim. Se amestecă bine pentru a grăbi dizolvarea calaicanului și pentru a se omogeniza soluția. Se introduce apoi lâna și se pune din nou vasul pe foc până dă iarăși în clocot. Se ia vasul deoparte și se adaugă 10-20 gr de piatră acră pentru fiecare kg de material. Se amestecă bine pentru omogenizare, apoi se lasă la cald 2 zile. După aceea, lâna se scoate și se usucă la umbră.

Dacă te interesează și alte rețete de vopsit folosind coloranți vegetali, poți citi și despre utilizarea socului în vopsitorie.