Simion Florea Marian ne lasă, în Botanica Poporană Română, o lista cu merii pe care îi aveau prin ogradă și livezi românii, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Lista este prețioasă în primul rând pentru că arată diversitatea de soiuri de acum peste 100 de ani, diversitate care este foarte benefică în agricultură. După cum o să vedeți, la multe soiuri există doar denumirea, fără nicio descriere, ceea ce face imposibilă încercarea de identificare a acestor soiuri. Cu siguranță multe soiuri s-au pierdut, din păcate. Iată lista:
- Măr-acru, cu mere acre la gust
- Măr-afumat, mere cu coajă “gălbinie”, păroase, care se coc toamna
- Măr-apadinesc, numele fiind preluat de la satul Apadia din Banat; se coc toamna
- Măr-arăbesc, un soi existent în zonele locuite de români în străinătate
- Măr-ariuș, existente în Banat, se coc mai târziu decât “merele-cărigate”; merele se numeau ariușe
- Măr-călugăresc, cu mere foarte mari, puțin dulci și tari la mâncat
- Măr-cărigățel, mere timpurii (numite cărigate), coapte pe la Sân-Petru
- Măr-cepesc
- Măr-coadeș și Măr-codășel, cel mai probabil același soi, cu mere mititele și dulci
- Măr-crecinesc, mere cu față galbenă și gust dulce aspru
- Măr-crețesc
- Măr-curechesc
- Măr-curcubitanic, cu mere mari, verzi, coapte la Sântă-Maria mare, numite curcubitanițe
- Măr-de-toamnă sau măr-tomnatic, se păstrau peste iarnă
- Măr-de-vară sau măr-văratic
- Măr-devreme, mere care se coceau foarte devreme, soi timpuriu
- Măr-domestic
- Măr-domnesc, cu mere mari, puțin roșietice la coajă, gustoase, se coc toamna; autorul crede despre acest soi că există doar în țările locuite de români
- Măr-domnicel, cu mere cu fața albă și gust dulce sau față galbenă și gust dulce sălciu, numite domnicele
- Măr-domnițel, ale cărui mere se coc pe la Sân-Petru
- Măr-dulce, mere dulci, albe sau roșii, se coc foarte devreme
- Măr-făinos
- Măr-gurguiet, mere cu față roșie dungată și gust dulce aspru
- Măr-gutâi, mere care seamănă la gust și formă cu gutuile
- Măr-harbuzesc
- Măr-iepuresc, mere roșii cu gust sălciu
- Măr-leșesc, mere cu față vânătă și gust sălciu
- Măr-mălăieț sau măr-mălăios, cu mere foarte moi după coacere
- Măr-mistreț, cu mere nici dulci, nici acre
- Măr-mușcat sau măr-mușcățel
- Măr-mustos, cu mere mustoase, apătoase, mălăiețe (moi și făinoase), numite și merele-vinului sau merele-mustului
- Măr-nebun, cu mere foarte mari, cu față roșie și gust dulce aspru
- Măr-oarzăn sau măr-orziu, mere care se coc în același timp cu orzul
- Măr-oveșesc, ale cărui mere se coc deodată cu ovăzul
- Măr-panabric
- Măr-paradis
- Măr-păsăresc
- Măr-pătul
- Măr-pietros sau măr-chietros, mere cu față roșie-vânătă, gust dulce, dar înecăcioase
- Măr-pitic, cu mere foarte mici
- Măr-popesc, ale cărui mere au fața albă sau verzuie, gust dulce și se coc pe la Sânt-Ilie
- Măr-porcesc
- Măr–răchițesc, un fel de măr care e altoit pe răchită, ale cărui mere sunt mari si puhabe (moi, făinoase) și au gust de răchită
- Măr–răducănesc
- Măr-răpănos, mere cărămizii-întunecate, răpănoase, adică cu coaja tare
- Măr-renet, mere cu față vânătă scorțoasă și gust acru aspru
- Măr-roșior, cu mere roșioare
- Măr-roșu
- Măr-rotilat, ale cărui mere sunt rotunde, galbene și cu gust dulce aspru
- Măr-rotungior
- Măr-sălciu, mere cu gust acrișor
- Mărul-Sân-Petrului, mere care se coc pe la Sân-Petru
- Măr-smeur, mere cu față roșie vânătă și gust dulce
- Măr-sunător, sâmburii merelor acestuia se aud sunând înăuntru, atunci cand merele sunt bine coapte
- Măr-țigănesc, ale cărui mere au coaja negrie sau roșie întunecată, se coc toamna și se mai numesc și țigăncușe
- Măr-trăitor, face mere care rezistă peste an, până la merele văratice
- Măr-Trotuș, mere cu față roșie și gust dulce
- Măr-turcesc, cu mere foarte mari
- Măr-turtiș, cu față albă roșie și gust dulce aspru
- Măr-uns, ale cărui mere au față galbenă roșie și gust sălciu
- Măr-ursesc, mere cu față roșie dungată și gust dulce aspru
- Măr-vărgat
- Măr-vânăt
- Măr-verzișor, mere verzi sau galbene cu gust dulce, se mai numesc și mere-verzi-de-iarnă
- Măr-viesc, ale cărui mere au față roșie-vânătă și gust dulce aspru; Șăineanu și Scriban dau în dicționarele lor la viesc un soi de pere; am mai găsit o referință și despre prune care se fac mari cât merele viești
- Măr-voivodesc, mere roșietice cu gust dulce aspru
Vom observa, într-un articol viitor, că și la pere exista o diversitate la fel de mare. Cum spuneam și la început, multe soiuri au dispărut. Dacă prin drumurile voastre identificați un pom vechi cu fructe care nu seamănă cu ceea ce sunteți obișnuiți, fie că vorbim de mere, de prune, de pere ș.a., încercați să aflați detalii despre acel soi și să-l salvați. Cu siguranță există soiuri care încă mai pot fi recuperate, soiuri care mai există doar răzleț prin vreo livadă sau grădină, nu și la pepiniere.
buna!Sunt incantat de articol,DAR doresc sa-mi spuneti de unde pot procura unii pomi ,par sau mar.
cu stima! VN
Nu ati pus toate soiurile batranesti de mere,in Banat există acest mar care este extrem de bun….Maschanke. Se găsește pe Valea Almajului si in 7 sate croate din Caraș Severin. Este adus de austrieci probabil in BANAT din zona Grazului.Sunt mere de toamnă dar foarte bune .