Simion Florea Marian ne lasă, în Botanica Poporană Română, o lista cu merii pe care îi aveau prin ogradă și livezi românii, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Lista este prețioasă în primul rând pentru că arată diversitatea de soiuri de acum peste 100 de ani, diversitate care este foarte benefică în agricultură. După cum o să vedeți, la multe soiuri există doar denumirea, fără nicio descriere, ceea ce face imposibilă încercarea de identificare a acestor soiuri. Cu siguranță multe soiuri s-au pierdut, din păcate. Iată lista:

  1. Măr-acru, cu mere acre la gust
  2. Măr-afumat, mere cu coajă “gălbinie”, păroase, care se coc toamna
  3. Măr-apadinesc, numele fiind preluat de la satul Apadia din Banat; se coc toamna
  4. Măr-arăbesc, un soi existent în zonele locuite de români în străinătate
  5. Măr-ariuș, existente în Banat, se coc mai târziu decât “merele-cărigate”; merele se numeau ariușe
  6. Măr-călugăresc, cu mere foarte mari, puțin dulci și tari la mâncat
  7. Măr-cărigățel, mere timpurii (numite cărigate), coapte pe la Sân-Petru
  8. Măr-cepesc
  9. Măr-coadeș și Măr-codășel, cel mai probabil același soi, cu mere mititele și dulci
  10. Măr-crecinesc, mere cu față galbenă și gust dulce aspru
  11. Măr-crețesc
  12. Măr-curechesc
  13. Măr-curcubitanic, cu mere mari, verzi, coapte la Sântă-Maria mare, numite curcubitanițe
  14. Măr-de-toamnă sau măr-tomnatic, se păstrau peste iarnă
  15. Măr-de-vară sau măr-văratic
  16. Măr-devreme, mere care se coceau foarte devreme, soi timpuriu
  17. Măr-domestic
  18. Măr-domnesc, cu mere mari, puțin roșietice la coajă, gustoase, se coc toamna; autorul crede despre acest soi că există doar în țările locuite de români
  19. Măr-domnicel, cu mere cu fața albă și gust dulce sau față galbenă și gust dulce sălciu, numite domnicele
  20. Măr-domnițel, ale cărui mere se coc pe la Sân-Petru
  21. Măr-dulce, mere dulci, albe sau roșii, se coc foarte devreme
  22. Măr-făinos
  23. Măr-gurguiet, mere cu față roșie dungată și gust dulce aspru
  24. Măr-gutâi, mere care seamănă la gust și formă cu gutuile
  25. Măr-harbuzesc
  26. Măr-iepuresc, mere roșii cu gust sălciu
  27. Măr-leșesc, mere cu față vânătă și gust sălciu
  28. Măr-mălăieț sau măr-mălăios, cu mere foarte moi după coacere
  29. Măr-mistreț, cu mere nici dulci, nici acre
  30. Măr-mușcat sau măr-mușcățel
  31. Măr-mustos, cu mere mustoase, apătoase, mălăiețe (moi și făinoase), numite și merele-vinului sau merele-mustului
  32. Măr-nebun, cu mere foarte mari, cu față roșie și gust dulce aspru
  33. Măr-oarzăn sau măr-orziu, mere care se coc în același timp cu orzul
  34. Măr-oveșesc, ale cărui mere se coc deodată cu ovăzul
  35. Măr-panabric
  36. Măr-paradis
  37. Măr-păsăresc
  38. Măr-pătul
  39. Măr-pietros sau măr-chietros, mere cu față roșie-vânătă, gust dulce, dar înecăcioase
  40. Măr-pitic, cu mere foarte mici
  41. Măr-popesc, ale cărui mere au fața albă sau verzuie, gust dulce și se coc pe la Sânt-Ilie
  42. Măr-porcesc
  43. Măr–răchițesc, un fel de măr care e altoit pe răchită, ale cărui mere sunt mari si puhabe (moi, făinoase) și au gust de răchită
  44. Măr–răducănesc
  45. Măr-răpănos, mere cărămizii-întunecate, răpănoase, adică cu coaja tare
  46. Măr-renet, mere cu față vânătă scorțoasă și gust acru aspru
  47. Măr-roșior, cu mere roșioare
  48. Măr-roșu
  49. Măr-rotilat, ale cărui mere sunt rotunde, galbene și cu gust dulce aspru
  50. Măr-rotungior
  51. Măr-sălciu, mere cu gust acrișor
  52. Mărul-Sân-Petrului, mere care se coc pe la Sân-Petru
  53. Măr-smeur, mere cu față roșie vânătă și gust dulce
  54. Măr-sunător, sâmburii merelor acestuia se aud sunând înăuntru, atunci cand merele sunt bine coapte
  55. Măr-țigănesc, ale cărui mere au coaja negrie sau roșie întunecată, se coc toamna și se mai numesc și țigăncușe
  56. Măr-trăitor, face mere care rezistă peste an, până la merele văratice
  57. Măr-Trotuș, mere cu față roșie și gust dulce
  58. Măr-turcesc, cu mere foarte mari
  59. Măr-turtiș, cu față albă roșie și gust dulce aspru
  60. Măr-uns, ale cărui mere au față galbenă roșie și gust sălciu
  61. Măr-ursesc, mere cu față roșie dungată și gust dulce aspru
  62. Măr-vărgat
  63. Măr-vânăt
  64. Măr-verzișor, mere verzi sau galbene cu gust dulce, se mai numesc și mere-verzi-de-iarnă
  65. Măr-viesc, ale cărui mere au față roșie-vânătă și gust dulce aspru; Șăineanu și Scriban dau în dicționarele lor la viesc un soi de pere; am mai găsit o referință și despre prune care se fac mari cât merele viești
  66. Măr-voivodesc, mere roșietice cu gust dulce aspru

Vom observa, într-un articol viitor, că și la pere exista o diversitate la fel de mare. Cum spuneam și la început, multe soiuri au dispărut. Dacă prin drumurile voastre identificați un pom vechi cu fructe care nu seamănă cu ceea ce sunteți obișnuiți, fie că vorbim de mere, de prune, de pere ș.a., încercați să aflați detalii despre acel soi și să-l salvați. Cu siguranță există soiuri care încă mai pot fi recuperate, soiuri care mai există doar răzleț prin vreo livadă sau grădină, nu și la pepiniere.