Pe vremea lui Ceaușescu, într-o tabără la Negrești-Oaș, am ajuns pe malul unui lac din apropiere să stăm la soare și sa ne jucăm. Profesorii au aflat că sunt scoici mari în lac si ne-au trimis “la vânătoare”. Pentru noi a fost super distractiv să le găsim, dar nu să le și mâncăm. Acum îmi pare rău că nu am încercat acea rețetă simplă, pe malul bălții. Așa că m-am hotărât să recuperez. Iată “răzbunarea” mea!

Scoicile de apă dulce se regăseau des în meniul țăranilor de pe lângă bălți sau râuri. Ei le găteau fierte sau fripte, cu mujdei sau “salamură” (apă sărată). Acum sunt mult mai rare, mai degrabă cumpărate decât pescuite.
Indiferent de rețetă, recomandarea noastră e să puneți scoicile în apă rece 5-6 zile, schimbând apa zilnic, pentru curățarea lor.

Ingrediente:
– 4 kg scoici de apă dulce
– orez
– ceapă
– morcov
– verdeață
– unt
– sare, piper

După primenire, urmează partea mai complicată. Fiecare scoică trebuie curățată de organe, păstrând carnea propriu-zisă. Midiile, fiind mici, se consumă cu totul, dar la scoicile de apă dulce merită efortul de a le curăța de intestine. Carnea rezultată se toacă și se amestecă cu orezul prefiert împreună cu legume, verdeață și puțin unt.

Se umple fiecare cochilie de scoică cu această compoziție, se leagă cu sfoară și se pun în cuptorul preîncălzit. Se țin la cuptor cât să se omogenizeze aromele și să se rumenească umplutura. 

Se servesc cu ceapă verde, ridichi sau verdeață de sezon. Poftă bună!