Contextul istoric
Pâna la semnarea Tratatului de la Adrianopol în septembrie 1828, agricultura românească era axată mai degrabă pe consum propriu. Moldova și Muntenia erau obligate să facă schimburi comerciale doar cu Turcia, iar comerțul intern era foarte redus, parte din cauza drumurilor proaste și nesigure, parte din cauza faptului că cei mai mulți locuitori își produceau singuri cele necesare sau nu aveau bani să cumpere produse. Tratatul de la Adrianopol oferă posibilitatea românilor de a face comerț pe Dunăre și Marea Neagră cu țările europene dezvoltate, mai ales într-o perioadă în care țările dezvoltate erau interesate în principal de dezvoltarea industrială și importau foarte multe cereale. Acest tratat este unul dintre principalii factori care au dus la dezvoltarea economică a celor doua state, dezvoltare care a dus, într-un final, la Unire.
Înființarea Școlii agricole de la Herăstrău
În acest context apare, în 1853, “Institutul de Agricultură de la Pantelimon”, înființat de Stirbei-Vodă pe domeniul cu același nume, prima școală de agricultură din Muntenia. În Moldova, Ion Ionescu de la Brad inițiase un curs de agricultură cu 10 ani înainte, la Academia Mihăileană din Iași. În 1867, Institutul își schimbă numele în Școala Centrală de Agricultură și Silvicultură odată cu introducerea în program a unui curs de silvicultură.
Pentru ca Moșia de la Pantelimon fusese luată în arendă pe 15 ani, școala trebuie să se mute în 1868. “Eforia Școalelor” dorește să mute școala în clădirile Mânăstirii Văcărești, dar Mitropolitul Nifon se împotrivește. Este ales Herăstrău, domeniul statului. Piatra de temelie este pusă de regele Carol în 1868, iar un an mai târziu școala se mută în noul local.
În 1893, Petre Carp creează Școala Specială de Silvicultură de la Brănești, iar Școala de la Herăstrău rămâne specializată doar pe agricultură. Tot Petre Carp înființează fermele model Studina (Oltenia) și Laza (Moldova), ferme unde absolvenții Școlii de la Herăstrău trebuia să facă un stagiu de practică de 18 luni.
Planul moșiei Herăstrău a Școlii Superioare de Agricultură în 1900
În 1902, un incendiu distruge o parte a clădirii școlii, dar școala este refăcută și primește oaspeți de seamă, un an mai târziu, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființare. Printre aceștia, Regele Carol I, prim-ministrul Dimitrie Sturdza, Spiru Haret (ministru al Instrucțiunii Publice), Constantin I. Stoicescu (ministrul Agriculturii), Constantin Robescu (primarul Bucureștiului, fost profesor al Școlii de la Herăstrău) și Petre S. Aurelian, președintele Senatului (fost director al Școlii timp de 20 de ani, între 1863 și 1883). Ministrul Agriculturii, Constantin Soicescu, prezintă situația câtorva dintre absolvenții Școlii de la Herăstrău.
Absolvenți ai Școlii de la Herăstrău
În 1903, existau 538 de absolvenți31 de agronomi fuseseră angajați la Domeniile Coroanei;
47 de absolvenți ajunseseră administratori de moșii particulare;
29 de proprietari făceau agricultură în interes propriu;
19 absolvenți fuseseră angajați în servicul Regiei Tutunului.
De la școală, la Academie
În anul 1904, prin lege, condițiile de recrutare a profesorilor de la Școala Centrală de Agricultură Herăstrău și de la Școala de Silvicultură de la Brănești devin identice cu cele valabile pentru profesorii universitari. Această lege, împreuna cu decizia Consiliului profesoral al școlii, aprobata de Minister, de a primi doar candidați cu bacalaureat, consacră caracterul elitist al școlii. Totuși, îngreunarea condițiilor de admitere scade numărul de absolvenți de la 20-50 la 9-13.
Anii 1916 și 1917 găsesc școala închisă din pricina războiului.
Laboratorul de analiză a laptelui al Școlii de Agricultură Herăstrău
După război, școala trece prin mai multe transformări sub conducerea lui C. Sandu-Aldea, cel care mai condusese școala între 1908 și 1914. Se dezvoltă laboaratoarele, se introduc discipline noi, se construiește o nouă clădire și se recrutează mai mulți profesori.
Laboratorul de viticultură al Școlii de Agricultură Herăstrău
Pentru că Domeniul Herăstrău cedase succesiv terenuri pentru nevoile Capitalei, se organizează o nouă fermă la Băneasa pentru lucrările agricole practice.
Pe 24 iunie 1928 are loc “jubileul de 75 de ani”, eveniment la care iau parte Înaltul Regent Gheorghe Buzdugan (evenimentul are loc în plină criză dinastică), prim-ministrul Vintilă Brătianu, ministrul Agriculturii Constantin Argetoianu, ministrul Instrucțiunii, ministrul Muncii și Ocrotirilor Sociale, ministrul Industriei și Comerțului, dar și reprezentanții celor mai de seamă instituții culturale din țară (Academia Română, Universitatea din București, Academia de Înalte Studii Comerciale, Facultatea de Medicină Veterinară, Academia de Agricultură din Cluj).
Clădirea Laboratorului de Chimie, construit în perioada 1925-1927
Au fost prezenți numeroși absolvenți din diferite serii, dar și agricultori. Cu acest prilej, Înaltul Regent pune piatra fundamentală a Căminului Studenților, folosind același ciocan și aceeași mistrie cu care Carol pusese piatra fundamentală a localului școlii în 1868.
Căminul studențesc, început în 1928 și inaugurat în 1931
În discursul său, Înaltul Regent Buzdugan afirmă necesitatea transformării școlii într-o Facultate de Agronomie, ceea ce se și întâmplă în 1929, prin lege, astfel că Școala Superioară de Agricultură Herăstră devine Academia de Înalte Studii Agronomice din București. Această schimbare era una mai degrabă formală, deoarece, de 20 de ani, Școala de la Herăstrău avea deja un învățământ superior de grad universitar.
Legea din 1929, valabilă și pentru Academia de Agricultură din Cluj, stabilește la cinci anii de studiu: un an pregătitor, trei ani de studii teoretice și un an de practică, reglementează obținerea titlului de inginer agronom, precum și a celui de doctor în agronomie. Se creează un Senat al învățământului agricol superior, cu membri din consiliile profesorale ale celor două Academii, de la București și Cluj.
Urmează ani plini pentru Academia din București. Se termină de plantat via experimentală, se înzestrează complet ferma de la Băneasa, se trec în patrimoniul Academiei via Pietrosa din județul Buzău (unde se înființează în 1932 o școală de pivniceri) și ferma și pepiniera Istrița, tot din Buzău, destinată practicii studenților.
Ordinul ”Steaua României”, acordat în 1931 Academiei de Înalte Studii Agronomice
În 1933, Academia de Înalte Studii Agronomice din București avea 16 profesori, cinci conferențiari și 430 de studenți în toți cei cinci ani de studii (inclusiv anul de practică). În 1938, se proclamă legea prin care Academia devine Facultatea de Agronomie și este încadrată în structura Politehnicii din București. Noua sa postură o ajută să se bucure de mai multe facilități, printre care personalitatea juridică de sine stătătoare și administrarea bunurilor din venitul cărora își va dezvolta patrimoniul.
Facultatea are, în acea perioadă, o suprafață de exploatare uriașă:
Hala de mașini agricole
În 1948, denumirea Academiei se schimbă în Institutul Agronomic București, cuprinzând patru facultăți: Agricultură, Horticultură, Zootehnie și Medicină Veterinară. În 1952, își schimbă iarăși numele, devenind Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu. Pentru fosta Școală de la Herăstrău începuse deja o perioadă nefastă, după 1957 fiindu-i confiscate fermele didactice, astfel că, din 6.431 ha, a mai rămas doar cu ferma didactică de la Băneasa (192 ha).
În 1970, se adaugă Facultatea de Îmbunătățiri Funciare, facultate care se va numi, începând cu 1990, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului. Din 1992, Institutul devine Universitatea de Științe Agronomice din București, iar în 1995 își stabilește numele actual de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV B). În 1994, se înființează Facultatea de Biotehnologii, iar în 2000, Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, astfel că, în prezent, USAMV B are un număr de șapte facultăți cu un total de 15 departamente.
În anul 2000, Senatul Universității ia decizia nefericită de a se asocia cu firme controlate de Puiu Popoviciu în proiectul Băneasa Investments, fapt care duce la pierderea a 224 ha din patrimoniu, dar și la implicarea Universității într-un scandal care durează și astăzi.
Informații și ilustrații preluate dintr-un articol semnat G. Ionescu-Șișești (fost director al Școlii) publicat în 1933 în revista Boabe de Grâu și de pe site-ul Universității (usamv.ro)
Leave A Comment