Când s-a ivit posibilitatea să cumpăr o grădină la țară, acum doi ani de zile, am văzut foarte multe proprietăți până să ajung la grădina visată. Evident că luam în calcul mai multe criterii, dar pentru curtea propriu-zisă era ceva de la care nu voiam să fac rabat: să existe o varietate de pomi fructiferi pe rod. Voiam să mă bucur încă de la început de fructe, nu să aștept câțiva ani până aveau să rodească cei abia plantați. Grădina pe care am cumpărat-o mi-a depășit așteptările.

Doi gutui, un alun uriaș, doi vișini, patru meri diferiți, patru sau cinci peri, șase pruni, doi nuci uriași și supriza suprizelor, exact lângă anexă și foișor, doi cireși foarte mari, unul de iunie și unul amar. Oricât ar fi de cald, sub acești cireși aproape lipiți e mereu răcoare. Imediat ce a înflorit cireșul amar am început să visez cu ochii deschiși la dulceață, la rachiu de cireșe amare, la cireșată, la sirop…

Ca să nu mai lungesc povestea, în primul an nu am făcut nimic. N-am avut scară să culeg măcar un kilogram, iar cireșele la care ajungeam poposeau în stomacul meu. Anul acesta m-am organizat puțin mai bine și am reușit să culeg aproximativ două kilograme de cireșe cu care am făcut două rețete diferite de lichior de cireșe sau cireșată.

Una a fost mai simplă, cu vodcă si ceva condimente, a doua, cea pe care o prezint mai jos, a fost o invenție proprie și sunt foarte mândru de rezultat. Primul lichior a ieșit bun, dar aspru și fără vreo savoare anume. Al doilea, mai complex, a ieșit foarte fin, genul de lichior pe care-l scoți pe masă când vine în vizită un prieten foarte vechi și drag. Nu este un lichior ieftin deloc, mai ales că cireșele amare nu-și lasă cine știe ce zeamă, așa că, în principiu, cât alcool pui tot cam atâta cireșată obții. Doar că romul, coniacul și vodca sunt mai scumpe decât alcoolul obișnuit cu care se fac cel mai des aceste lichioruri. Dar să trecem la rețetă:

1kg cireșe amare cu tot cu sâmburi și codițe

300 gr zahăr brun

1 baton scorțișoară desfăcut

½ păstaie vanilie ruptă în 4 bucăți

6 cuișoare

500 ml coniac

500 ml vodcă

400 ml rom alb

Am presărat zahărul printre cireșele amare, am pus scorțișoara, vanilia și cuișoarele și apoi am turnat alcoolul. Timp de două săptămâni am agitat zilnic. Apoi am pus lichiorul de cireșe în devenire la întuneric (practic am mutat borcanul în balcon și am pus un tricou peste el, că nu mai aveam loc în cămară). După două luni am deschis și am testat cireșata.

Un gust foarte fin, tărie potrivită și fără gustul acela de dulce excesiv întâlnit la majoritatea fructanatelor de casă (vișinată, gutuiată, afinată șamd). Dintre cele patru lichioruri făcute în acest an- cornată, două tipuri de cireșată și un lichior de nuci verzi- acesta mi se pare de departe cel mai gustos.

Notă: foarte posibil ca acest tip de lichior să-și amplifice aroma dacă e ținut mai mult de două luni la întuneric. Eu nu am mai avut răbdare, l-am testat după două luni și sunt foarte mulțumit. Dacă faceți în două recipiente, merită să lăsați un lichior la întuneric pentru mai multe luni și să faceți comparație.