Și în legenda care urmează, Cucu și Ștefan sunt doi frați (feciori de împărat de această dată), așa cum se întâmpla și în prima legendă pe care o puteți citi aici. Se păstrează ideea că pasărea căreia îi zicem noi “cuc” nu este Cucu (personajul din poveste), ci o pasăre care îl strigă pe acesta. Dar să vedem ce se întâmplă în această legendă, publicată prima dată de Elie Pop în revista Șezătoarea, în anul 1878.

“A fost odată un împărat și-a avut doi feciori, pe Cucu și pe Ștefan; amândoi cu părul de aur, pe umere aveau câte un luceafăr, pe pepturi semnul lunei și al soarelui, iar fața lor strălucea ca și piatra cea scumpă.

Împăratul a pornit la un război mare, din care nici nu s-a mai reîntors, căci dușmanii l-au omorât.

Înainte de-a pleca împăratul la acel război a zis fiilor săi:

– Ascultați, fiilor, ce vă spun! Eu mă duc la război, iar voi rămâneți în pace cu mama voastră și de cumva s-ar întâmpla ca eu să mor în acest război mare, atunci în locul meu vei urma tu fiule Cucu.

După sfârșitul bătăliei auzind împărăteasa despre moartea soțului ei, îndată strânse sfat mare și întări în scaunul împărătesc pre fiul ei Cucu, precum lăsase tatăl său.

Lui Ștefan însă nu-i păru bine de aceasta și începu a pismui pre fratele său. Văzând aceasta mama lor, se încercă destul a-i împăca, însă toate fură în deșert, căci niciunul nu voia decât împărăție ori moarte.

Lucrul deveni la luptă între cei doi frați și Ștefan învinge pre fratele său Cucu și-l alungă de pe scaunul împărătesc.

Atunci auzind despre aceasta tatăl lor, care se afla în cealaltă lume, scrise numaidecât o carte și dând-o unui Corb, îl slobozi pe buricul pământului să iasă afară în lumea cea nouă cu cartea sa și să o dea feciorului său acum împărat.

Dar Ștefan nu băgă în samă nici înfruntările tătâne-său, că nu face bine și așa lucrul rămase ca mai nainte.

Mama lor supărată foarte s-a bolnăvit greu și înainte de-a muri chiemă pre amândoi fiii la sine și se încercă încă odată și mai pe urmă a-i împăca.

Văzând și de astă dată că sfatul ei părințesc nu-l primesc, le zise:

– Dacă nu mă ascultați voi pe mine, eu vă blestem cu lacrimile în ochi și cu limbă de moarte, ca Dumnezeu să vă departe de olaltă, pe unul la răsărit și pe celălalt la scăpătat și oricât vă veți încerca a vă întâlni la olaltă, să nu vi se împlinească această cerere a voastră!

Zicând aceasta, dânsa muri, iar pisma între cei doi frați urmă și mai departe.

Nu mult după aceste pre cei doi frați începu a-i dojeni conștiința din lăuntru- aveau visuri grele în cari tatăl și mama lor vorbiau cu dânșii, că nu e bine să mai aibă pismă între sine.

Atunci cei doi frați își aduseră aminte de blăstemul mamei lor, și așa Ștefan chiemă pre frate-său la sine pentru a se împăca la olaltă.

Văzând mama lor că deși târziu totuși se iartă unul pre altul, se îndură a le ușura încâtva blestemul și așa ceru dela Smei din ceea lume ca pre ambii frați să-i prefacă în două paseri: apoi Ștefan să rămână în lumea cea nouă, iar Cucu să fie adus în lumea cealaltă la tatăl său și mama sa.

Aceasta se întâmplă numaidecât. Acel Ștefan e paserea dela noi, care cântă Cucu și atunci strigă pre frate-său din ceea lume; iar acela de acolo răspunde Ștefan! Adică se strigă frații unul pre altul.”