Cucul (Cuculus canorus) este cea mai iubită pasăre la românii de pretutindeni. Pe lângă foarte multe versuri populare în care este amintit, cucul apare și în mai multe legende. În unele dintre acestea, cucul este un bărbat metamorfozat, din diferite motive, în pasăre. O altă caracteristica interesantă este aceea că pasărea pe care o auzim noi nu este Cucu (omul din poveste, înainte să se transforme în pasăre), ci o pasăre care-l strigă pe Cucu- fie un frate, fie o soție necredincioasă. Dar să citim prima legenda!

“O femeie a născut doi copilași gemeni. Și copilașii aceia, din ziua în care s-au născut, tot o gură și un plânset au ținut-o vreo câteva zile după olaltă până ce în urmă au și murit. Maica lor și-a dat cea mai mare silință doar îi poate reține de la plâns, dar degeaba i-a fost toată osteneala, căci n-a aflat niciun singur mijloc prin care i-ar putea îmbuna și molcomi.

Și copilașii, după ce au murit, s-au prefăcut amândoi în două paseri… Se vede că așa le-a fost împărțit de la Dumnezeu…

Unul dintre acești gemenari zice că cum s-a prefăcut în pasere îndată a părăsit pământul și s-a dus în rai, unde petrece și acum și se numește Cucu, iară cealaltă a rămas și se află până și-n ziua de astăzi aici pe pământ și se numește Ștefan.

Ștefan în tot anul începe a cânta totdeauna dela Blagoviștenie și până la Sândiene și-a striga în timpul acesta ne-ncetat pre fratele său cel din rai tot Cucu! Cucu! Iară cel din rai îl strigă pre fratele său ista de pe pământ tot Ștefan! Ștefan!

Și zice că numai întru atâta constă pomelnicul acestor doi frați ca să se strige ne-ncetat dela Blagoviștenie și până la Sândiene, numindu-se unul pre altul pe nume. Iară dacă nu s-ar striga și numi în răstimpul acesta unul pre altul, atunci nimeni nu i-ar mai ști, nici nu i-ar mai pomeni, căci de mult ar fi fost uitați cu totul…”

Istorisită de Dumitru Iuga, român din satul Săliște, Maramureș, comunicată de Ștefan Florea Marian, vărul autorului, și publicată în Ornitologia poporană română, 1883, autor Simion Florea Marian.