“Înainte de a se urca la cer Isus Hristos, îmbla el pe pământ cu Sf. Ilie și cu Satana. Satana a fost scris toate păcatele oamenilor pe o cărămidă și o ascunse în fundul mărilor, ca să n-o afle nime. Hristos îi spuse Satanei că el știe unde se află cărămida cu numele și păcatele oamenilor. Și vorbind acestea, se aruncă în mare de o scoase de acolo și o arătă dracului. Da ista o înșfăcă din mâna lui Hristos și o puse la loc.

Isus Hristos însă îi puse gând rău cărămizii și de aceea, într-o zi, când dracul nu era de față, scoase cărămida din fundul mărilor și o strânse în mână. Atunci, apa din cărămidă curse în jos, iară focul, căci cărămida era arsă, se sui în sus și ardea deasupra. Isus rămase în mână numai cu bucățica de lut. Din întâmplare, pare-mi-se, dă și dracul pe-acolo și, văzând focul cel mare deasupra pământului, bănui ca Hristos trebuie să fi șters cărămida din mare, și se azvârli Michiduță săracul în apă după ea. Când colo, ia-o dacă ai de unde. Hristos a fost înghețat apa de trei stânjeni, ca să scape de Satana, că de altfel nu era mod să se urce la cer, că se urca și Ucigă-l.

Acuma, se urcă el cu Sf. Ilie la cer. Da Satana era foc de mânie în fundul mării, că el încercase de două ori să spargă gheața și n-a reușit. Acuma, trebuia el să încerce a treia oară și de aceea era el așa de mănios, pentru că nicicând nu s-a văzut să facă Satana un lucru de trei ori, fiindcă trei sunt fețele Dumnezeului cari formează troița.

Când se izbi el deci și a treia oară, a spart gheața, și uitându-se în toate părțile, nu-l zări pe Hristos. Ca fulgerul se repezi el în toate patru părți de lume după Hristos. Dară nu-l află. Atunci se uită el în sus și-l vede pe Hristos mai că ajungând la cer, dimpreună cu Ilie. Satana se avântă în sus și-l apucă pe Hristos de talpa piciorului, pe când trupul lui Hristos era în cer. Însă Satana nu-l putu ține de picior, căci carnea s-a rupt și de atunci e la piciorul omului o săpătură în talpă. De mânie, strigă dracu cu putere:

– Ai!

Hristos îi răspunse:

– Aiul să fie pe pământ și de el să fugă toate relele.

Satana nu voia să fugă de acolo și se ținea îndărătnic cu mânile de toarta cerului. Atunci, Sfântul Ilie începu a da cu trăsnetul după Satana, ca să-l facă praf și pulbere. Hristos, temându-se să nu prăbușească Sf. Ilie lumea cu trăsnetul, i-a zis să nu deie așa de tare. Sf. Ilie n-are, după cum spune povestea, două degete la mâna dreaptă, că de-ar avea, atunci ar arde lumea din pricina trăsnetelor.”

Publicată în Botanica Poporană Română de Simion Florea Marian. La nota de subsol apare: auzită de la Grigore Gramadă, ciobotar din Zaharești, culeasă de I. Gramadă, stud. gimn., în luna ianuar, 1904.

La fel ca în prima legendă a usturoiului, subiectul este mântuirea sufletelor. Dacă în prima legendă numele “usturoi” provine de la usturimea provocată de Iuda lui Isus prin apucarea unei bucăți de carne din picior, în această legendă regionalismul “ai” provine de la strigătul mânios al Satanei care nu reușește să împiedice ștergerea păcatelor oamenilor.

Usturoiul, făcut de Dumnezeu, capătă puteri miraculoase în credința populară. De menționat că mai puternic în descântece și vrăji era considerat usturoiul de toamnă. Usturoiul este cel mai mare dușman al strigoilor, dar te protejează și împotriva ielelor sau al altor duhuri necurate: “Țăranii au obicei la St. Andrei de a unge țâțânele și pragurile ușilor la case și la staule cu usturoi, ca să gonească duhurile necurate.”

Despre toate acestea vom vorbi într-un articol separat.