Pentru că tot e vremea florilor de soc, m-am gândit să vă scriu despre legenda socului, care era destul de cunoscută în Bucovina, la începutul secolului XX.

Se spune că exista o femeie care nu reușea cu nici un chip să rămână grea. Și, pentru că își dorea foarte mult un copil, a început să caute sfaturi în stânga și în dreapta, până a ajuns la un vrăjitor vestit. Acesta, dupa ce îi citi în palmă și îi dădu în cărți, îi spuse că va naște un băiat anul următor, pe vremea asta. Îi mai spuse și că, atunci când băiatul va avea 20 de ani, cei doi, mamă și fiu, vor fi ibovnici, adică vor trăi în fărădelege. Supărată foc și crezând că vrăjitorul o minte, femeia plecă fără să mai întrebe multe.

Numai că, așa cum prorocise vrăjitorul, femeia rămase în scurt timp grea și, după nouă luni, dădu naștere unui băiat, pe care-l numi Iuda. Speriată că spusele vrăjitorului încep să se adeverească, puse băiețelul de doar câteva zile într-un butoi și îi dădu drumul pe râu. Legenda socului ne spune în continuare că butoiul cu Iuda a plutit pe apa curgătoare până a fost zărit de două femei care spălau rufe la râu. Acestea, văzând butoiul, l-au tras la mal și l-au descoperit mirate pe Iuda, scâncind. Întamplarea face că una dintre femei avea un copil de tată, așa că-l luă pe Iuda cu ea acasă și îi hrăni la sân pe amândoi ca pe unul, fără să facă diferențe. Cum făcu și ce făcu Iuda, cum se întoarse el în leagăn într-o noapte, cert e că, dimineață, femeia își găsi copilul mort. Plânse ce plânse, ca orice mamă, dar continuă să-l îngrijească pe Iuda la fel ca înainte.

Când împlini Iuda 18 ani, oamenii din sat îi povestiră cum a fost el găsit pe apă, cum a fost luat de mamă și cum i-a omorât acesteia pe fiul ei adevărat. Mâhnit, Iuda o părăsi pe mama lui de suflet și se duse-n lume. Merse din sat în sat, muncind când la unul, când la altul, aproape doi ani, până ajunse în satul său unde se tocmi chiar la părinții lui adevărați, fără ca el sau ei să știe. Nu după mult timp, așa cum prorocise vrăjitorul, Iuda și mama lui făcură dragoste. Numai că, descusându-l să afle mai multe despre el, femeia își dădu seama că ibovnicul era chiar Iuda, fiul ei cel bun, aruncat pe apă cu 20 de ani în urmă. Mânioasă, femeia îl alungă, blestemându-l.

Așa că Iuda ajunse din nou în pribegie, exact în perioada în care Iisus Christos umbla și el prin lume cu cei unsprezece apostoli. Întâlnindu-l pe Iuda și văzând că e fără căpătâi, Iisus se hotărî să-l ia cu el drept al doisprezecelea apostol. Precum știm, Iuda îl va vinde pe Iisus pentru 30 de arginți. Regretând mai târziu fapta sa și știind că Iisus se va duce după moarte în Iad, ca să se întoarcă de acolo cu toate sufletele, Iuda cumpără o sfoara și alergă degrabă să se spânzure de un soc. Fiind prea subțire, creanga de soc se rupse, iar Iuda căzu. Dându-și seama că nu mai e timp de spânzurătoare, Iuda porni în fugă spre Iad, să intre de viu. Iisus, care deja eliberase sufletele aflate acolo, îl întâlnește pe Iuda pe drum și îl trimite în Iad, unde va rămâne pentru totdeauna.

Legenda socului i-a făcut pe români să considere acest copac și locul unde crește ca fiind necurate. Mai mult decât atât, socul este legat de multe superstiții, așa cum o să descoperim într-un alt articol dedicat acestora. Și dacă vă plac poveștile despre plante, vă invit să citiți și Legenda Leușteanului, care înainte să dea savoare ciorbelor noastre, era iubitul neînfricat al Rostopascăi.