Din 2017 avem o grădină la 60 de km de casă și cultivăm acolo cam tot ce ne trece prin cap. Principala problemă este distanța, dar reușim să găsim soluții satisfăcătoare la ceea ce decurge din prezența noastră rară în grădină. O altă problemă este că ne încăpățănăm să cultivăm totul cât mai natural posibil. Abia dacă avem timp să stropim cu maceratul de urzici, care și anul acesta așteaptă cuminte, dar urât mirositor, să ne facem timp și pentru el. Cele mai grave efecte ale grădinăritului la distanță, din experiența noastră, sunt buruienile si irigația. Astăzi am plantat câteva semințe de floarea-soarelui încercând să păcălesc buruienile într-un mod foarte simplu și care nu necesită mult timp sau cheltuieli. Floarea-soarelui are o creștere lentă în prima fază, așa ca exista riscul să nu o mai găsim printre buruieni. Ritmul în care cresc buruienile într-o grădină în care nu mergi zilnic, mai ales in perioada de ploi, este descurajant.

Dar să vă spun ce am făcut, mai exact. Cautând prin punga cu zeci de mii de semințe de toate felurile, am descoperit câteva semințe de floarea-soarelui. Deși e puțin cam târziu pentru plantarea ei, am vrut musai să încerc, mai ales că cea mai mare plăcere în activitatea de grădinărit o găsim tocmai în experimente. Am căutat un loc însorit, am săpat superficial, apoi am tăiat cu cutter-ul câteva sticle de plastic de 1,5 litri (pe altele le aveam deja tăiate de la un experiment asemănător).

Am pregătit semințele, le-am pus într-un rând aproape drept și apoi am poziționat deasupra lor sticlele de plastic. Dacă vor germina toate semințele (7-10 zile), am de gând să răresc plantele pe sistemul una da, una ba. Folosirea sticlelor de plastic ne va ajuta să le identificăm, atunci când o să apară, altfel buruienile le-ar fi mascat sau poate chiar anihilat. Acum rămâne să așteptăm răbdători rezultatul acestui experiment.

Cum spuneam, nu doar buruienile reprezintă o provocare, ci și apa. Solarul, unde avem doar tomate (cu doua excepții, respectiv două plante de pepino), are un sistem de udare prin picurare, altfel nu am fi putut cultiva nimic în el, dat fiind că locuim la 60 de km depărtare. Grădina, însă, nu este încă automatizată. Există, din fericire, o soluție care poate ajuta pe oricine face agricultură de la distanță: mulcirea. Așa că am cumpărat de la un vecin 60 de baloți de paie (am găsit otavă, ceea ce ne-a bucurat, fiindcă nimeni nu stropește iarba) și ne-am pus pe treabă. Dacă vrei să vezi cum am plantat dovlecei, ardei și vinete fără prea mare efort și cu mari șanse de succes, poți citi articolul nostru despre mulcirea cu paie.