Am găsit în piață niște dovlecei frumoși, galbeni, tineri, numai buni de tăiat rondele și puși pe grătar. Ocazie cu care inaugurăm oficial și noua noastră ustensilă din fontă, jumătate grill-jumătate plită 🙂 !

Dovlecei galbeni din grădină

Am spălat dovleceii și i-am curățat de coajă doar pe trei dintre ei; pe cel mai mic nu l-am decojit, fiindcă am vrut să testez ce gust are întreg. Am pus placa de fontă pe aragaz, ca să se încingă.

Am tăiat toți dovleceii rondele cu grosimea de aproximativ 5 mm, i-am pus într-un vas și i-am condimentat cu sare, puțin piper, oregano și ulei de măsline.

I-am amestecat cu mâinile, ca să se distribuie uniform condimentele.

Apoi i-am pus la fript, pe placa neunsă (e suficient uleiul de pe dovlecei).

Cam după cinci minute, i-am întors pe cealaltă parte, dar asta depinde de tigaia pe care o folosiți și de intensitatea focului. Mai bine verificați după trei minute și, dacă nu s-au rumenit, îi mai lăsați.

Aveți grijă, dacă vă ies unele rondele mai subțiri, întoarceți-le mai repede, altfel se vor arde!

Eu am ales să îi mănânc cu usturoi, brânză de capră și iaurt, dar merg foarte bine și cu un sos de iaurt cu mentă sau cu tzatziki. Spor la gătit!