Așa cum am arătat în Credințe despre soc (I), oamenii credeau că socii, mai ales cei care cresc pe hotare, nu sunt curați, fiind locuiți de duhuri rele. Se credea că dracii se ascundeau sub soc sau sub streșinile bisericilor, ca să nu fie trăsniți de Sântilie pe timp de furtună.

Necurat era considerat și locul unde creștea socul. Așadar, nu era bine să dormi sub soc pentru că te putea ajunge vreo nenorocire. Credința era că nenorocirile și norocul umblau și ele prin lume, alături de oameni; se spunea că nenorocirea te poate ajunge din urmă, iar norocul, fiind orb, se poate împiedica de tine. Mai mult, dacă se întampla să treacă pe acolo duhurile necurate când dormeai, puteai chiar să înnebunești. Oamenii afirmau că multora care s-au culcat sub soc le-a strâmbat Necuratul o falcă sau le-a sucit un picior și așa i-a lăsat.

Se mai spune că banii îngropați sub soc sunt necurați și că nimeni nu-i mai poate dezgropa. Odată ascunși sub soc, Necuratul își pune coada pe bani și nu mai lasă pe nimeni să se apropie de ei. Dacă totuși se încumetă vreun  lacom sau vreun neștiutor, Diavolul îl maltratează, îi strâmbă fălcile sau îl ologește drept pedeapsă.

Nici vitele nu scăpau de furia Necuratului, așa că oamenii nu le legau de soc, ca să nu pățească și ele ca oamenii.

Nu puteai să-ți faci casă unde creșteau socii, căci nu aveai voie să-i tai. “Să nu-l rupi, că te usuci ca socul” însemna că, dacă era aproape de casă și te încurca, erai nevoit să-l lași în pace, altfel, dacă-l taiai, te îmbolnăveai imediat. Nici de foc nu era bun, arderea lui provoca dureri de măsele. Mai mult, Necuratul începea să facă o mulțime de neplăceri celor din casă, nu doar celui care a tăiat socul.

Toate aceste credințe despre puterile malefice ale socului nu-i împiedicau pe oameni să-l amenințe cu distrugerea în diferite descântece, de la cele de dragoste sau ursită și până la cele de viermi.

“Iar de n-oi juca

Din rădăcină te-oi săpa

Și-n foc te-oi arunca!”

Sau:

“-Să te duci la N. până-n sară

Să-i scoți toți viermii afară,

Că tu de nu i scoate

Eu mâine dimineață la tine-oi veni

…….

Și te-oi ara

În lungiș

Și-n curmeziș.”

Socul era atât de folosit în descântece, farmece și vrăji încât nu doar vrăjitoarele foloseau ramurile tinere de un an, dar și fetele singure, ba chiar și feciorii (aceștia își făceau de dragoste cu frunză de soc).

Bățului de soc i se cerea ajutorul nu doar în descântecele de ursită, ci și în cele de influențare a deciziilor judecătorești.

În fine, tulpinile de soc erau folosite și la pecetea de pe colacii de Măcinici sau alte aluaturi ritualice dedicate morților (prescurile), cum tot legat de morți era și arderea socului de Joimari sau la alte sărbători.

Toate aceste credințe au ajutat socul să supraviețuiască, deși frunzele și crenguțele sale nu au gust bun pentru animale, iar mare folosință în gastronomie nu avea. Poate și acesta era scopul unora dintre credințe, să protejeze socul, deorece frunzele, coaja și florile erau foarte folosite în medicina populară, așa cum o sa aflăm dintr-un alt articol.