Pește al marilor râuri și fluvii din Europa centrală și orientală, avatul (”Aspius aspius”) este singurul răpitor autentic din marea familie Ciprinidae. Văr bun cu cleanul, nu împărtășește pofta acestuia din urmă pentru insecte. Dacă ați auzit cumva că se prinde la muscă, așa e. Dar termenul e impropriu: muștele respective sunt, de fapt, imitații de peștișori, în 99% dintre întâmplările fericite, soldate cu atacuri decisive.
Dunărea noastră cea de toate zilele este considerată areal de baștină pentru avat. De aici, s-a tot dus după obleți în întreg bazinul Mării Negre și Caspice. Îl găsim din Germania până în Rusia, Suedia și Finlanda meridională și din Caucaz până în Anatolia septentrională. Mai nou, se bucură de el și francezii, ba chiar și italienii și spaniolii. E adevărat, are încă statut de invadator nedorit în râurile de șes din sudul și vestul Europei. Dar pescarii lor îl apreciază mai mult decât o fac ai noștri. Pescarul român, mai des trăistar decât sportiv, nu prea se simte apropiat emoțional de avat.
Deși gustoasă, carnea lui nu are mare căutare. Avatul e plin de oase. Și mai e și greu de prins. Și dacă cumva îl prinzi, nici drilul nu e spectaculos: pe cât de exploziv atacă, pe atât de repede obosește. Pe scurt, e un pește defect! Dar poate tocmai de aceea nu este înca la noi pe lista speciilor pe cale de dispariție, nefiind așa de căutat cum sunt șalăul și știuca.
În marile râuri europene, un avat adult are în jur de 50cm și 3kg, de regulă. Și poate ajunge chiar și la un metru lungime și 9-10kg (sau peste). Evident, talia medie e mult mai modestă, cel mai des îi întâlnim la 30-50cm. S-au prins totuși și încă se mai prind avați și mari, și grei în România, în locuri atent selecționate, despre care nu se povestește. Prietenii știu de ce! Din păcate însă, fiind pești de suprafață prin excelență, avații tineri cad ușor pradă plaselor mono și multifilament, utilizate intensiv în pescuitul industrial în apele interne, activitate înca legală în România. Drept urmare, cu toate că nu le șade bine în tigaie, veți putea găsi avați pe galantar în multe piețe de pește. Iar limita legală de captură este de doar 30cm în 2018 (!), talie la care abia încep să se reproducă. Iată înca un semn evident de maximă implicare a specialiștilor, consultați pe bani grei de la buget la redactarea anuală a legii pisciculturii… Chiar și așa, cu tot concursul autorităților și braconierilor, avați încă mai sunt în Dunăre, Argeș, Siret, Olt, pe Jiuri și pe Crișuri, în Deltă, chiar și în apa salmastră din Razelm-Sinoe. Ba urcă până și pe râuri mici, cum este Neajlovul. Și te poți bucura de ei ca pescar tot timpul anului, cât nu e gheață pe râuri sau perioadă de prohibiție.
Se hrănesc în timpul zilei, la ore numai de ei știute, fără nicio noimă și în orice anotimp. Dar ai șanse (mici) să prinzi mai ales vara, la răsărit și în amurg, când ies la vânătoare și dau iama în peștișori, în stilul caracteristic. Nu sunt greu de reperat, atacurile lor se văd și se aud de la mare distanță. Fac scandal, și stropi, și zgomot, de sar obleții pe mal. Fără exagerare! Nu se știe clar de ce se hrănesc atât de ostentativ. Specialiștii britanici nu au făcut studii pe tema asta :-). Dar mulți dintre ai noștri pretind că ar lovi apa cu coada, dezorientând astfel bancurile de pești pradă, care, amețiți de turbulențe, s-ar lăsa mai ușor prinși. Adevărat sau nu, cert e că pe pescarii sportivi reușesc să-i dezorienteze într-un mare fel!
Cu toate că-i vezi atacând ca nebunii în repezișuri sau pe lângă praguri, nu e simplu să-i prinzi. Doar începătorii, cu norocul lor proverbial, pot pretinde ca e ușor de prins avatul. Acum mulți ani, pe un site de pescuit, un pescar povestea despre un avat de 4,9kg prins pe Prut, în prima lui partidă de pescuit exclusiv la răpitor. Mulți pescari cu ștate vechi nici nu tresar când atacă avații, preferând să se prefacă indiferenți, chiar dacă scena se petrece lângă picioarele lor. Numai ei știu, săracii, câte ore au petrecut schimbând nălucă după nălucă și încercând toate combinațiile posibile, fără niciun rezultat. Ca orice pește, avații au și ei rare momente când se sinucid în grup, agățându-se cu furie de orice momeală. Dar, de obicei, e invers! Chiar și în apele cu mulți avați, trebuie multă insistență și răbdare până binevoiește un avățel să răspundă pozitiv eforturilor pescarului sportiv, înarmat – după caz – cu voblere, linguri, spinnerbaituri, jiguri, shaduri, muște artificiale și te miri ce alte năluci moderne sau tradiționale.
Dintre cei care caută și prind constant avat, unii jură că e obligatoriu să recuperezi cât poți de repede. Alții taman invers, că prind doar ținând năluca în loc în curent. Unii prind doar cu voblere. Alții doar cu linguri. Alții doar cu jiguri și țaparine cu muște artificiale. Sau direct cu muște artificiale, cu șnur și lansete de păstrăv sau de somon. Dar și atunci, muștele câștigătoare sunt fie albe, fie negre, fie foarte colorate. Nicio regulă nu stă prea mult în picioare când e vorba de avați. Așa sunt ei. Defecți. Și tocmai ăsta este farmecul lor! (Un articol trimis de Eugen G.)
Leave A Comment